duminică, 11 aprilie 2010

TASIS - LONDRA: Program pentru elevi intre 11 si 18 ani


Program pentru elevi intre 11 si 18 ani, desfasurat in campusul TASIS, liceu international situat in apropiere de Londra.

Programele de vara TASIS atrag anual elevi din peste 40 de nationalitati, creand o comunitate cu adevarat internationala si oferind contactul cu o multitudine de culturi, limbi si traditii diferite. Programele TASIS sunt atractive nu numai pentru ca ofera o calitate deosebita activitatilor academice, sportive si recreative, dar si pentru personalul sau foarte calificat. Elevii sunt impartiti in grupe de lucru mici si se bucura cu adevarat de o atmosfera calda, familiala.
Programul se desfasoara in campusul de peste 16 hectare al TASIS din Londra, la 15 minute de Aeroportul Heathrow, mai putin de 8 mile de Castelul Windsor sau la mai putin de o ora de centrul Londrei (vezi locatie). Aceasta pozitie face ca tabara sa se bucure atat de un spatiu mare, organizat in mijlocul naturii si de aerul curat al satelor, cat si de facilitatile moderne oferite de invecinarea cu capitala Marei Britanii.

Tip cazare - in camere single sau double in cadrul campusului, cu facilitati excelente de cazare, academice si sportive, cu acces la internet, sala de calculatoare, sala de aerobic si de fitness, camera obscura fotografica, terenuri de fotbal, rugby, baschet, volei, tenis, golf.

Perioade:
Exista doua sesiuni de desfasurare a programului:
- sesiunea intai: 24 iunie 2010 - 21 iulie 2010 (4 saptamani)
- sesiunea a doua: 23 iulie 2010 - 12 august 2010 (3 saptamani).

O parte din copiii aleg sa participe in program pentru ambele perioade (7 saptamani).

Cost program:
- prima sesiune (cea de 4 saptamani: 24 iunie 2010 - 21 iulie 2010) – 3.480 GBP.
- a doua sesiune (cea de 3 saptamani: 23 iulie 2010 - 12 august 2010) – 2.700 GBP.
Costul programului de 7 saptamani (sesiunea intai si a doua) este de 5.825 GBP.
Aceaste taxe includ taxa de scolarizare, materiale didactice, cazare si masa, servicii de spalatorie, transfer de la aeroporturile Heathrow sau Gatwick (numai in ziua programata a sosirii si plecarii), asigurare de sanatate si medicamente.

TASIS Summer Program (11-18 ani) – ofera elevilor oportunitatea de a studia limba engleza prin programe ca English Language Program, Speaking in English, TOEFL Review, sau pot trai experienta ca Londra este sala lor de clasa, prin programe de dezvoltare personala precum Movie Animation Workshop, Art in London, Theatre in London (Elevi 14-18 ani), ShakespeareXperience (Elevi 13-18 ani), Lights-Camera-Action. Fiecare dintre programe ofera oportunitatea de a explora o tema in domeniul artei celor care in timpul anului scolar nu au avut timpul sau ocazia sa paseasca mai profund pe aceste domenii.

- ShakespeareXperience (prima sesiune, elevi 13-18 ani): acest curs ofera elevilor interesati de actorie, teatru si literatura, ocazia de a invata si pune in act, pe scena, in fata publicului, o piesa scrisa de Shakespeare. In cadrul acestui curs sunt organizate excursii la Londra si Stratford-upon-Avon; se vor analiza teme legate istoria culturala si dramaturgia engleza, tehnicile moderne si traditionale in teatru, curente, abilitati de interpretare, miscari si voce.
La acest program se adauga la costuri suma de 190 GBP, costul biletelor de teatru.

- Theatre in London (a doua sesiune, elevi 14-18 ani): la acest curs Londra este sala de clasa. Elevii vor viziona piese jucate la London’s West End si Shakespeare’s Globe Theatre. Vor fi de asemenea vizite la muzeele din Londra si principalele obiective istorice. Elevii vor face un portofoliu artistic, vor studia in profunzime o piesa de teatru si vor pasi pe scena pentru a juca o scurta piesa creata de ei insisi.
La acest program se adauga la costuri suma de 190 GBP, costul biletelor de teatru.

- Art in London (prima si a doua sesiune): elevii lucreaza impreuna pentru a organiza o expozitie cu propriile lor creatii. Vor lua lectii de pictura, despre tehnicile care se folosesc, lectii de istoria artei si despre contextele culturale ale creatiilor marilor artisiti. La sfarsit elevii vor avea cel putin doua creatii proprii incluse in portofoliul lor artistic. Cursul cuprinde de asemenea vizite la cele mai impresionante muzee si galerii de arta ale capitalei Angliei, incluzand Tate Modern si Tate Britain, muzeul Victoria, Albert Museum, British Museum si National Gallery.

- London Through a Lens - Fotografie traditionala si digitala (sesiunea a doua): avand Londra drept subiect, studentii interactioneaza cu lumea fotografiei, utilizand ultimele tehnologii digitale. In campus ei vor redescoperi ideile si tehnicile folosite in traditionalele camere obscure pentru developare. Elevii vor studia despre diferiti fotografi si despre tehnicile stilistice folosite in utilizarea camerelor de fotografiat. Fiecare va pregati trei portofolii pe parcursul sesiunii.

- Lights, Camera,Action! (prima sesiune): cursul este un workshop intensiv de productie filme care va oferi elevilor experienta despre cele trei faze ale procesului productiei cinematografice. Elevii vor invata sa creeze o lista de obiective si subiecte, scenaristica, bazele operarii cu camera de filmat, lumini si aparatura de inregistrat. Lucrand in echipa, acestia vor filma si vor invata cum sa editeze materialul. O vizita in studiourile de productie TV ale BBC este un alt punct forte al acestui program. La sfarsit fiecare participant va primi un DVD cu productiile proprii.

- Movie Animation Workshop (sesiunea a doua): in acest curs elevii vor invata si pune in practica elementele din etapele principale ale productiei de filme animate. Ei vor invata principiile comunicarii vizuale eficiente pe masura ce isi creaza propriile filme de scurt metraj. Elevii vor fi ajutati pe parcursul fiecarei etape ale productiei de filme animate, vor invata sa opereze camerele de filmat si soft-ul necesar compilarii si editarii filmelor. Odata ce elevii au terminat de realizat scenariile lor originale, vor lucra in echipe pentru a produce animatiile: vor crea recuzita si actorii, fundalul, vor inregistra voci si efecte sonore, vor filma secvente de animatii editand si combinand efecte sonore, muzica si text pentru a-si termina cu succes productia artistica. Aceste filme animate vor aparea in premiera la TASIS Talent Show, in timpul ultimei saptamani a programului de vara.

- International Business (prima si a doua sesiune): cursul introduce multe aspecte asociate cu tema afacerilor internationale, incluzand comertul international, imigrarea, calatoriile de afaceri, evenimentele actuale, expresii de politete, importul si exportul, cariera, economia si multe altele.

- Speaking in English (sesiunea a doua): curs destinat dezvoltarii abilitatilor de comunicare in fata publicului, punand accent pe enunturi, claritatea exprimarii verbale, gandire logica, pronuntie.

English Language program: cursurile se desfasoara dimineata in grupuri de maxim 16 elevi si se focalizeaza pe gramatica, abilitati de comunicare verbala si scrisa in limba engleza si intelegerea textului scris. Clasele sunt alcatuite din elevi internationali, grupati dupa nivelul initial de cunoastere a limbii engleze si nu dupa nationalitate.
Principalele dimensiuni pe care elevii le vor exersa vor fi folosirea timpurilor si a formelor verbale, prepozitiile, comparativul, prepozitii conditionale si diateza pasiva. Lucrul in clasa va fi dinamic incluzand discutii, lucru in grupuri sau pe perechi, prezentari orale, exercitii de ascultare a limbii vorbite, cantece, dialoguri, jocuri de rol si jocuri de comunicare, jurnale zilnice si eseuri structurate.
Celor 12 ½ ore de cursuri intensive de limba engleza pe saptamana le sunt alocate 5 ore pentru efectuarea temelor la engleza si 4 ore si 10 minute de activitati la alegere.
Activitatile la alegere sunt:
dans, drama, muzica, abilitati de lucru pe computer, fotografie digitala, studii media. Fiecare dintre acestea ofera participantilor ocazia sa-si dezvolte noi aptitudini in timp ce folosesc engleza vorbita in contexte reale.

Dintre activitatile sportive pe care elevii le pot practica fac parte: dans aerobic, fitness, softball, tenis de masa, tenis de camp, inot, fotbal, baschet, frisbee, volei. Exista de asemenea posibilitatea de a exersa fabricarea bijuteriilor, ceramica, pictura, desen, face painting.

Pentru a aplica, va rugam trimiteti un email pe adresa eduard_partenie@ivi.ro, in care sa mentionati numele elevului, data nasterii si un numar de telefon de contact.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu