AlexandruTocilescu (regizor): "Scrisoare catre tara mea"

AlexandruTocilescu (regizor): "Scrisoare catre tara mea"

Nu-mi iubesc tara . Trebuie sa fie asa, din moment ce nu-mi vine
decît sa vorbesc urît despre ea. Sa-i spun vorbe grele
în fiecare ora, în fiecare dimineata, cînd întîrzii
cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile,
serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, masinile,
culorile, limba ei.

Am obosit de tara asta. Am obosit de tara în care cei
care conduc ma cred prost si-mi spun "omul simplu, de pe strada", omul caruia se simt datori sa-i explice cum
stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adultii inculti, pentru a raspunde
gîngurelilor unui bebelus.


Am obosit de tara care-mi spune ca orice speranta are
radacini firave si ca orice optiune sincera, onesta
se dovedeste a fi cretina. Am obosit ca din patru în
patru ani sa aleg prost, împreuna cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit sa sper ca cel care se numeste sef de guvern sau presedinte de tara sau macelar sau avocat sau cîntaret chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul,
discursul spun ca se pricepe.
Am obosit de tara care ma transforma în victima sau
complice. În victima, fiindca oricît de multe rele s-ar
întîmpla în tara asta, oricît de multa coruptie ne-ar
taia rasuflarea cu duhoarea ei, statul, legile,
functionarimea, judecatorii, DNA-ul, Guvernul,
Parlamentul par cu toate ca exista într-un univers
diafan, paralel cu al nostru, din care arunca, din cînd
în cînd, o ocheada catre noi, sa ne supravegheze. Sa
ne certe ca n-avem rabdare sa ajunga si la noi
bunastarea. Sa ne dojeneasca, cu glas de domnu'
Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în conditiile unei mosteniri grele.

Am obosit sa fiu victima statului care ma fura la
facturi, la impozite sau în justitie, victima patronilor
care ma pot exclude din organigrama din trei tipete si
doua semnaturi, victima politistilor care ma roaga sa
nu reclam furtul din buzunare.

Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice initiativa care m-ar putea transforma în cetatean sau concetatean, în membru al unei comunitati
rezidentiale sau al unei organizatii se fîsîie în fata
privirilor nepasatoare, a replicilor de tipul "c'esti
copil" sau "ma lasi?!" sau a celor care transforma
initiativa în afacere profitabila pentru ei si
dezastruoasa pentru beneficiari. Iar renuntarea ma face complice cu cei care accepta ca lucrurile sa mearga prost, din neputinta, din interes, din indiferenta.
Sînt complice, prin tacere, cu toti impostorii,
mincinosii, neispravitii, hotii, de care depind,
într-un fel sau altul, în bataliile mele marunte, de zi cu zi.

Am obosit de tara unui singur televizor, a unui singur
program în care se amesteca, de-a valma, senzuale cu
securisti nejudecati, brailence cu analisti obositi,
discutii lalîi despre salarii enorme, furt la factura, politisti beti, judecatori mituiti, ministri penali cu breaking news-uri împotriva carora tot românul motaie: învîrteli, bascalii, ogici, ciumace, anchete de doi si un sfert, morti de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit sa aud sau sa citesc comentarii lungi, strivite de ura sau înmuiate de slugarnicie, ale jurnalistilor obositi din presa româneasca. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimtire, ipocrizie, ineptii, vorbe care nu mai intereseaza pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transforma pe toti ciutacii, dumitrestii si morarii în bufoni disperati ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit sa vad societatea civila, care face curat în
universitati si alegeri, înghesuita pe liste de alegeri
europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit sa aud ca singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei presedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit sa vad
sustinatori sinceri ai presedintelui, care vor salariu de
jurnalist independent. Am obosit sa vad jurnalisti
independenti care devin guvernatori interesati. Am obosit sa-l aud pe ministrul Culturii tinînd-o langa cu
explicatiile despre pleasca si iubire de presedinte.

Am obosit sa vad reportaje cu oameni care manînca din gunoaie, copii violati, preoti care tin liturghii

erotice, pustile lui Michi Spaga(azi la putere iar), termopanele lui Adrian Nastase,casa din Mihaileanu si Udrea ,oameni care se împerecheaza cu oi, tarani care taseaza pamîntul cu obuze înca detonabile, pensionari care se straduiesc sa prinda doua portii de sarmale de 1 Decembrie, tiganci care-si arata popoul politistilor, soferi beti, criminali filmati în circade politie, înmormîntari în direct,sicrie fotografiate cu mobilul, stiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntaret, oameni urcati pe cruci ca sa vada mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva si de Izvorul Tamaduirii,
proteste pe marginea balconului sau a macaralei si comentariile profesionistilor care încep cu: "Ce efect poate sa aiba violul asupra unei fetite de 12 ani?".
Ma obosesc " profesionistii "televiziunilor, chiar si fara comentarii.
Fiindca sînt aceiasi. Si apar des. Foarte des. În tara
asta nu mai exista un psiholog cumsecade, un profesor
eminent, un cîntaret talentat, un analist respectabil, un
preot cu har, un poet înzestrat: toti devin vedete si,
în clipa imediat urmatoare, descopera ca au vazut idei.
Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi
putut s-o practice onest si din care sa aiba un venit regulat.

Ma obosesc emisiunile care-mi promit ca vor dezbate
solutiile anti-criza si în care invitati si moderatori
ajung sa vorbeasca despre beregate, prostanaci,
caraghiosi, sobolani rozalii, lupta dintre fata presedintelui si intelectuali, despre insinuarile cutarui senator, despre sforaitul din Parlament al nu stiu carui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de ministri. Am obosit sa vad fete lungi de jurnalisti care anunta, cu acelasi ton grav, de început de apocalipsa, si ca se maresc facturile, si ca s-a dus dracului rapita în Alexandria , si ca Mutu are tendonul rupt. Sau ca nu-l mai are deloc. Am obosit sa aud de mitica-de-la-liga, nasu-sandu, meme-stoica, galactici, jucatori-titrati, distractie-pe- cinste.

Am obosit sa stiu ca din atîtea cazuri de malpraxis în
medicina, un singur doctor a fost condamnat pentru viol.
Ma oboseste Mihaela Radulescu, si cei care o combat, si cei care o apara. Ma oboseste oricine comenteaza un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau parinti, fara sa poata arata vreun act, o diploma, care sa-i confere acest drept. Am obosit sa ma tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagina a tuturor ziarelor, fara sa reusesc sa-mi amintesc vreo isprava, buna, rea, dar în orice caz extra-ordinara, care sa merite macar efortul scanarii fotografiei lor.

Am obosit sa vad ca patroni de firme de salubrizare îsi dau cu parerea despre expozitii de arta, ca pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, ca Monica Tatoiu are raspuns pentru orice - de la încalzirea globala, la cum nu trebuie sa renunti la speranta de a avea orgasm. Am obosit ca, la douazeci de ani de la Revolutie,
sa-i înjur tot pe Iliescu, Nastase, Vacaroiu, Serban Mihailescu, Viorel Hrebenciuc, Talpes, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Paunescu etc.iar cei de azi la puterescapa.
Am obosit, de fapt, sa nu am încredere în nimic si nimeni.

Am obosit sa scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.
M-am gîndit, la un moment dat, sa le cer
oamenilor obositi ca si mine sa iasa în strada. Dar am în fata ochilor imaginile filmate la diferite
proteste: pancarte si lozinci analfabete, revendicari haotice si isterice, fete tîmpe în fundal care transmit salutari familiei, sindicalisti mîngîiati pe frunte de opozitie, trecatori plictisiti si amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fratilor Petreus si a Daciilor în rate.

Am obosit de tara în care nu se întîmpla nimic. De tara care m-a facut sa privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani multi si grei în comunism. Mie, omului simplu de pe strada, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul si obligatia de a-mi apara tara . De
dreptul de a ma asocia liber în partide politice, în
sindicate, în patronate si în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale.
De dreptul de a fi egal cu ceilalti români în fata justitiei.

De aceea spun ca nu-mi iubesc tara . Mi-a mai ramas, totusi, un singur drept: acela de a circula liber în strainatate. De a emigra. Poate c-a venit timpul sa-l folosesc. Stiu bine ca nici acolo nu umbla cîinii cu covrigi în coada. Sper doar ca acolo, într-o limba straina si pe strazi curate, sa am timp sa mi se faca dor de tara mea. "

Acest articol reprezinta într-o forma concisa si condensata exact lucrurile pe care le gândim toti cei dezamagiti, declara invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adaugat ca media românesca e vinovata pentru genocid cultural.